COMUNICAT DE PRESĂ
La Shopping MallDova au fost oferite consultaţii gratuite despre protejarea drepturilor consumatorilor
Ieri, 12 martie, în incinta Shopping MallDova, colaboratorii Inspectoratului Principal de Stat pentru Supravegherea Pieţei, Metrologie şi Protecţie a Consumatorilor au oferit vizitatorilor mall-ului informaţii despre drepturile fundamentale ale consumatorului.
Consultaţiile sunt organizate în cadrul programului de activitate al Inspectoratului Principal de Stat pentru Supravegherea Pieţei, Metrologie şi Protecţie a Consumatorilor pentru anul 2009, în baza hotărîrii Guvernului nr. 757 din 23.07.08 „Cu privire la Inspectoratul Principal de Stat pentru Supravegherea Pieţei, Metrologie şi Protecţie a Consumatorilor”.
Reprezentanţii Inspectoratului Principal de Stat au declarat că „scopul consultaţiilor este de a familiariza agenţii economici, precum şi persoanele fizice cu prevederile actelor normative şi legislative în vigoare în domeniul supravegherii pieţei şi protecţiei consumatorilor”. Aceştia au adăugat că „s-au oferit şi consultaţii despre cum să ne asigurăm posibilitatea de a face alegerea potrivită în conformitate cu necesităţile proprii, modalitatea de reclamare a produselor/serviciilor necorespunzătoare, cum procedăm în cazul depistării unor deficienţe la marfa procurată, precum şi în cazul nerespectării termenelor de prestare a serviciilor şi alte informaţii utile”.
Pe parcursul zilei de 12 martie, în incinta Shopping MallDova, aproximativ 100 de persoane au beneficiat de consultaţii gratuite despre drepturile consumatorului şi au primit şi materiale informative: „Ghidul consumatorului”, „Ghidul Consumatorului pentru produse alimentare”, „Ghidul Consumatorului pentru produse nealimentare”, ş.a.
„O dată cu deschiderea Shopping MallDova, am dorit să asigurăm vizitatorilor noştri standardele internaţionale, produse şi servicii de calitate. De aceea, Shopping MallDova susţine în totalitate iniţiativa Inspectoratului Principal de Stat de a informa consumatorii despre drepturile lor”, a subliniat Vicenţiu Spătaru, director general, ICS „Lemi INvest” SA.
Seminarele de informare despre drepturile consumatorilor sunt organizate cu prilejul Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor, marcată tradiţional la data de 15 martie.
Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să contactaţi:
Irina Ghelbur
Coordonator Relatii Publice
Tel.: 603-258
GSM: 079.77.99.65