Chişinău, 1 februarie 2009 Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova a desemnat compania ICS “Lemi Invest” SA, dezvoltatorul centrului comercial Shopping MallDova, învingător al concursului “Marca Comercială a anului 2009”.

În data de 28 ianuarie 2010, în cadrul ceremoniei oficiale de decernare a distincţiilor învingătorilor în acest concurs, Shopping MallDova a primit Premiul Mare “Mercuriul de Aur” la categoria “Reţele şi centre comerciale. Magazine şi supermarketuri”, nominalizarea “Nume nou”.
“Suntem onoraţi să primim această distincţie, care vine să confirme locul important pe care l-a obţinut Shopping MallDova în preferinţele consumatorilor. Din prima zi, Shopping Malldova a încercat să acopere toate domeniile vieţii sociale a clienţilor săi prin intermediul magazinelor, a modalităţilor de recreere oferite, a evenimentelor şi programelor sociale. Obiectivul nostru permanent va fi să satisfacem aşteptările clienţilor şi partenerilor noştri de afaceri”, Vicenţiu Spătaru, Director General.
Concursul „Marca comercială a anului" a fost iniţiat în anul 2003, de către CCI şi se desfăşoară în fiecare an, în parteneriat cu Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală. El relevă căile eficiente de promovare a mărcilor, originalitatea creatorilor de branduri, precum şi gradul de recunoaştere a mărcilor în rândurile consumatorului.
Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să contactaţi:
Irina Ghelbur
Coordonator Relatii Publice
Tel.: 603-302
GSM: 079.77.99.65